Când mă duc cu gândul la perioada
Postului Mare încă o dată îmi dau seama cât frumos reuşeşte spiritualitatea
Bisericii să vină în ajutorul omului, uneori bulversat şi obosit de lucruri care
nici măcar nu îi sunt folositoare.
Sunt uimit mereu de sursa
inepuizabilă de energie harică ce izvorăşte din minunata rânduială de rugăciune, de
nevoinţă, din trăirea duhovnicească, din modul cum este împletită
spiritualitatea cu viaţa.
Din păcate omul se epuizează, se consumă şi atunci este nevoie de a se re-crea , de a se aduna şi acest fapt se petrece an de an prin minunatul timp al re-înoirii, al re-facerii cum ar spune Eliade, al întoarcerii la timpul originar, deoarece prin perioada postului mare se şi ajunge la o sfinţire şi totodată o curăţire a timpului, a vremurilor…a tuturor, după cum afirmă şi minunatele alcătuiri poetice ce însoţesc această perioadă : „Răsărit-a primăvara postului şi floarea pocăinţei. Deci să ne curăţim pe noi, fraţilor, de toată spurcăciunea şi Dătătorului de lumină sa-I zicem: Slavă Ţie, Unule Iubitorule de oameni.”
Cât de frumos explică Tito Coliander
acest lucru: „Să ne curăţim inima! Să aruncăm afară din
ea toate vechiturile prăfuite care s-au îngrămădit înăuntru; să-i spălăm
podeaua cu peria, să ştergem geamurile şi să deschidem ferestrele, pentru ca
aerul şi lumina să poată intra în încăperea din care vrem să facem un altar
pentru Domnul nostru.”
De aceea Biserica ne cheamă an de
an la curăţire şi curăţenie sufletească, la re-înoire spirituală şi în felul
acesta putem observa atenţia şi purtarea de grijă a lui Dumnezeu care ne
doreşte mereu vii şi aş îndrăzni a zice „împrospătaţi” (ca să nu spun fresh) din punct de vedere
duhovnicesc.
În acest sens bisericuţa noastră i-a aşteptat seară de
seară în această perioadă pentru a ne primenii sufletele prin spovedanie şi
rugăciune iar în fiecare vineri seara aşteptând să îl „găzduim ” în noi pe
Domnul Hristos care îşi doreşte mereu sălaş în noi.
Nu pot să uit niciodată lacrimile
şi dorul cu care câţiva creştini veneau cu ajun până seara să se împărtăşească,
nu pot să uit bucuria şi împăcarea sufletească pe care o poate avea un
neînsemnat slujitor al Sfântului Altar când vezi sub ochii tăi cât de minunat
şi gingaş lucrează Domnul în sufletul omului.
Apoi în fiecare seară de vineri s-a mai adăugat câte un preot la această Cină în care Domnul se oferea nouă pentru ca bucuria să fie şi mai mare, îi amintim pe câţiva dintre ei, Pr. Marcel Gheberta, Pr Petru Buran, Pr. Marian Văcariu, şi alţii care au pus la sufletul nostru alese cuvinte duhovniceşti.
Impresionantă este şi prima şi
cea de-a cincea săptămână din Post când toată bisericuţa a răsunat de cântarea
de pocăinţă: „Miluieşte-mă Dumnezeule miluieşte-mă ” aducându-mi aminte de cântările de umilinţă a
le poporului Israel: „La râul Vavilonului…”, câtă poesie, câtă frumuseţe…
Această minunată perioadă care este asemănată cu o călătorie
spirituală a omului spre învierea Domnului, se finalizează cu Săptămâna
Patimilor, cu minunatele Liturghii din Joia şi Sâmbăta Mare, cu deosebitele
Denii ce ne apropie subtil de Învierea Domnului. Această vreme de post mă marchează şi mă sensibilizează
şi consider că are un efect benefic în viaţa
tuturor.