„Vremea
Postului să o începem cu bucurie, supunându-ne pe
noi nevoinţelor celor duhovniceşti. Să ne lămurim
sufletul, să ne curăţim trupul. Să postim, precum
de bucate, aşa şi de toată patima, desfătându-ne
cu virtuţile Duhului. Întru care petrecând cu
dragoste, să ne învrednicim toţi a vedea preacinstită
patima lui Hristos Dumnezeu, şi Sfintele Paşti,
duhovniceşte bucurându-ne”1.
Această cântare, pe care o auzim la
vecernia din seara Duminicii lăsatului sec de brânză,
exprimă atitudinea pe care fiecare creştin ortodox ar
trebui să o aibă faţă de Postul Mare: să-l
întâmpine cu bucurie şi să-l ţină în
întregime dar nu numai ca un post de bucate ci ca o nevoinţă
duhovnicească de curăţire de păcate şi
dobândire a virtuţilor, astfel încât să
se facă părtaş patimilor lui Hristos şi să
prăznuiască Paştile ca Învierea Lui în
inima sa şi biruinţa Lui asupra păcatului şi
morţii din el.
Postul reprezintă întoarcerea la viaţa adevărată
Cât de mult
diferă atitudinea pe care Biserica ne îndeamnă să
o avem faţă de Post de perceperea obişnuită a
acestuia ca fiind doar o perioadă de restricţii privind
alimentaţia şi distracţiile, restricţii pe care
unii le ignoră complet sau parţial iar alţii le
respectă cu mai multă sau mai puţină neplăcere.
Prin slujbele sale, Biserica ne atrage atenţia asupra aspectului
pozitiv al Postului. El reprezintă întoarcerea la viaţa
adevărată, la acea postire pe care Adam şi Eva au
întrerupt-o în rai mâncând din pomul
cunoştinţei binelui şi răului şi introducând
astfel în lume suferinţa şi moartea. Postul este o
călătorie a virtuţilor spre înviere, călătorie
în care sunt chemaţi să se angajeze toţi cei
care doresc să dobândească Împărăţia
cerurilor şi să ajungă să-L vadă pe
Dumnezeu: „Adam din rai a fost izgonit, cu mâncarea
împărtăşindu-se, ca un neascultător. Moise
văzător de Dumnezeu s-a făcut, cu postul curăţindu-şi
ochii sufletului. Pentru aceasta, cei ce dorim să fim locuitori
raiului să ne lepădăm de hrana cea nefolositoare; şi,
dorind să vedem pe Dumnezeu, să postim ca Moise patruzeci
de zile. Cu rugăciuni şi cu cereri, stăruind din toată
inima, să potolim patimile cele sufleteşti, să gonim
zburdările cele trupeşti”2.
Postul este o expresie a iubirii
Postul Mare este o
perioadă de intensă trăire duhovnicească în
care fiecare trebuie să-şi asume postul atât ca un
act de angajare personală în lupta cu păcatul şi
în năzuinţa după Dumnezeu, cât şi ca
un act eclezial, comunitar. Biserica Ortodoxă, întreaga
comunitate a dreptslăvitorilor, se uneşte în nevoinţa
duhovnicească a postirii, ajutându-ne unii pe alţii
să ne deschidem lucrării harului dumnezeiesc astfel încât
Hristos să se sălăşluiască, prin credinţă,
în inimile noastre (Efeseni 3, 17).
Postul ni se descoperă
astfel ca o expresie a iubirii noastre faţă de Dumnezeu şi
de semeni. „Atât posteşte omul cât iubeşte”,
„lipsa de postire e lipsă de iubire” spunea un
părinte duhovnicesc contemporan3.
Postul este şi un
act de mărturisire: îţi mărturiseşti
calitatea de ortodox angajându-te în postul pe care îl
ţine Biserica Ortodoxă.
Postul de bucate este o luptă cu lăcomia pântecelui
Postirea începe
cu postul de bucate. Este prima treaptă fără de care
nu putem merge mai departe. Necesitatea postului de bucate vine din
faptul că este principalul mijloc de luptă cu lăcomia
pântecelui, considerată de Sfinţii Părinţi
maica tuturor patimilor4.
Această patimă este una dintre cele mai grosolane şi
primitive, de biruirea ei depinzând, în mare măsură,
lupta cu celelalte patimi. „Nu poate ieşi învingător
în războiul duhovnicesc cel care n-a biruit mai întâi
vrăjmaşul care se ascunde sub lăcomia la mâncare”,
scrie Sfântul Grigore cel Mare5.
Sensul principal al postului constă în înfrânare
atât în ceea ce priveşte calitatea cât şi
cantitatea mâncărurilor.
Postul de bucate este
de două feluri: postul deplin (ajunarea) şi postul ascetic,
în timpul Postului Mare fiind rânduite ambele forme de
postire. Postul deplin (ajunarea) constă în abţinerea
totală de la mâncare şi băutură pe o
anumită perioadă de timp. Este postul pe care îl
ţinem înainte de împărtăşirea cu
Sfintele Taine şi în zilele aliturgice adică în
zilele în care nu se săvârşeşte Sfânta
Liturghie (în Postul Mare acestea sunt zilele de luni şi
marţi din prima săptămână şi Vinerea
Mare). Postul deplin înseamnă în primul rând
starea de pregătire şi aşteptare a întâlnirii
cu Mirele Hristos, împlinită în cuminecarea cu El.
Postul ascetic
împlineşte în mod deosebit efortul nostru de
înfrânare în ceea ce priveşte cantitatea
mâncărurilor prin reducerea acesteia şi în ceea
ce priveşte calitatea alimentelor prin consumarea de bucate
simple, de origine vegetală. El are mai multe forme: post aspru
(se consumă numai mâncare uscată, o dată pe zi),
post obişnuit (mâncare gătită fără
untdelemn), post uşor (mâncare gătită cu
untdelemn). Regula de postire a Bisericii în Postul Mare este
ca în zilele de luni până vineri să se ţină
post aspru iar sâmbătă şi duminică post
uşor. Fiecare se încadrează însă în
această regulă de postire în funcţie de
capacitatea sa şi de condiţiile concrete în care îşi
desfăşoară activitatea, tuturor recomandându-li-se
să ţină măcar un post uşor, cu mâncare
de origine vegetală gătită cu untdelemn. Totuşi
să nu credem că o postire aspră ar fi imposibilă
în zilele noastre pentru cei ce trăiesc în lume.
Părintele Paisie Aghioritul ne pune în faţă
cazul unui tânăr grec din Australia care muncea stivuind
lăzi într-o fabrică şi care a postit deplin,
fără mâncare şi băutură, douăzeci
şi opt de zile din Postul Mare, iar restul perioadei cu ceai şi
posmagi. Postirea aspră, precizează Părintele Paisie,
este posibilă atunci când nu este făcută cu
mândrie, urmărindu-se obţinerea de performanţe.
Dacă cineva are simplitate şi smerenie primeşte cu
lesnire harul lui Dumnezeu şi astfel posteşte cu smerenie
şi se hrăneşte dumnezeieşte6.
Ţinut la măsurile fiecăruia, postul ascetic constă
într-o reducere drastică a hranei astfel încât,
starea permanentă de foame poate fi trăită ca ceva ce
ne aduce aminte de Dumnezeu şi ca un efort constant de a-L
contempla pe El. Oricine l-a experimentat ştie că acest
post ascetic, mai degrabă decât să ne slăbească,
ne face uşori, înnobilaţi, cumpătaţi, plini
de bucurie, curaţi7.
Dar o condiţie esenţială pentru ca postul ascetic să
fie eficient este ca acesta să nu fie întrerupt de-a
lungul întregii perioade de post.
Postul trebuie împletit cu rugăciunea
Postul de bucate nu
epuizează nevoinţa postirii. Mântuitorul ne învaţă
că demonii sunt alungaţi numai cu post şi rugăciune
(Matei 17, 21). Aşadar postul trebuie împletit cu
rugăciunea, rostul postirii alimentare fiind tocmai acela de a
ne uşura inima pentru a ne putea deschide în rugăciune
lui Dumnezeu. Perioada de post trebuie să fie o perioadă de
înmulţire a rugăciunii, atât a celei personale
cât şi a celei de la biserică printr-o participare
mai intensă la slujbe.
Slujbele Postului Mare
au o frumuseţe aparte fiind caracterizate de ceea ce părintele
Alexander Schmemann numeşte „tristeţea
strălucitoare”: o atmosferă de tristeţe care
aduce însă în suflet strălucirea luminii lui
Hristos8.
Această trăsătură este specifică doar
slujbelor din zilele de peste săptămână (de luni
până vineri) de aceea, în Postul Mare ar trebui să
facem cu toţii efortul de a participa şi la aceste slujbe
şi în mod deosebit la Liturghia darurilor mai înainte
sfinţite, la Canonul Sfântului Andrei Criteanul, la
deniile din Săptămâna Mare. O semnificaţie
aparte o are Liturghia darurilor mai înainte sfinţite,
ritual de împărtăşire de seară de o
frumuseţe aparte care împlineşte o zi de ajunare
petrecută în perspectiva întâlnirii cu Hristos
prin cuminecare, zi care devine o imagine a întregii noastre
vieţi pe care trebuie să o petrecem în perspectiva
întâlnirii cu Hristos la moartea noastră.
Postul „mediatic” – un imperativ al vremurilor noastre
Slujbele Postului Mare
ne introduc într-o atmosferă aparte, ajutându-ne să
ne adunăm în noi şi să ne îndreptăm
spre Dumnezeu. Această stare trebuie să ne străduim să
o păstrăm în suflet şi după ce părăsim
biserica. Dar un duşman principal al acestei stări este
mass-media şi în special televizorul care reuşeşte
să ne risipească rapid, deturnându-ne atenţia
spre derizoriu şi superficial. Televizorul, acest fals remediu
al akediei, a devenit un adevărat idol al caselor căruia
membrii familiei îi jertfesc timpul şi atenţia lor,
lăsându-i eventual lui Dumnezeu o rugăciune grăbită
făcută între căscături şi cu atenţia
risipită. De aceea tot mai mulţi părinţi
duhovniceşti insistă asupra importanţei postirii
„mediatice”: renunţarea în post la fondul
sonor radiofonic care ne însoţeşte toate
activităţile, la televizor, la hoinăreala pe internet,
la tot ceea ce ne risipeşte şi ne face să uităm
de Dumnezeu, de pocăinţă, de viaţa veşnică.
Renunţând
la mass-media descoperim dintr-o dată că avem timp să
ne rugăm, că avem timp să ne deschidem cu iubire faţă
de aproapele nostru, începând cu membrii familiei, că
avem timp de lectură. Postul este o perioadă foarte
potrivită pentru redescoperirea bucuriei lecturii din Sfânta
Scriptură, din cărţile duhovniceşti.
Postul cel adevărat este postul de păcate
Prin slujbele sale şi
prin glasul părinţilor duhovniceşti, Biserica ne
atrage continuu atenţia că postul nu trebuie să se
rezume la aspectele sale exterioare ci trebuie să fie în
primul rând un post de păcate, o străduinţă
mai mare de a nu păcătui şi de a împlini
poruncile lui Hristos. Încheiem cu o stihire de la vecernia din
marţea primei săptămâni a Postului în care
suntem învăţaţi care este postul cel adevărat
şi bineplăcut Domnului:
„Să
postim post primit, bineplăcut Domnului; postul cel adevărat
este înstrăinarea de răutăţi, înfrânarea
limbii, lepădarea mâniei, depărtarea de pofte, de
clevetire, de minciună, de jurământul cel mincinos.
Lipsirea de acestea este postul cel adevărat şi
bineprimit”9.
1
Triodul, Bucureşti, 2000, p. 110.
2
Ibidem, p. 109.
3
Iubind ca Dumnezeu. Liturghii după liturghii cu Părintele
Miron Mihăilescu, Bucureşti, Editura Christiana, 2004,
p. 54.
4
Jean-Claude Larchet, Terapia bolilor spirituale, trad. de
Marinela Bojin, Bucureşti, Editura Sophia, 2001, p. 134.
5
Ibidem, p. 465.
6
Cuviosul Paisie Aghioritul, Viaţa de familie, Bucureşti,
Editura Evanghelismos, 2003, p. 196-200.
7
Alexander Schmemann, Postul cel Mare, Bucureşti, Editura
Univers enciclopedic, 1995, p. 105.
8
Ibidem, p. 32-35.
9
Triodul, p. 127.